înconjura

Etimologie

Din în + conjura (înv. "a înconjura" < latină congyrare).

Definiții

1. (v.tranz.) a face ocolul unui lucru; al unui loc.
2. a fi așezat, a sta de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui.
3. a încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia.
4. (v.refl.) a aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva.
5. a împrejmui cu gard.
6. a cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui.
7. a merge spre o țintă pe un traseu ocolit.

Exemple

• A fi înconjură de prieteni.
• Munții înconjură câmpia.
• Soarele înconjură cu lumină poiana.
• Ai înconjurat mult până la mine?

Declinare

Sinonime: 1: ocoli, 2: încercui, 3: asedia, încercui, 5: împrejmui, chenărui, încadra, mărgini, (fig.) tivi, 6: împresura, încercui, (fig.) încinge

Etimologie

Din verbul a (se) înconjura.

Definiții

1. înconjurare.
2. (spec.) îngrădire.

Declinare

Definiții

1. (despre un loc, un lucru) ocolit.
2. (despre persoane) în jurul căruia sunt strânse ființe sau lucruri.
3. (despre persoane) care trăiește în societatea sau în tovărășia cuiva.
4. încercuit.
5. (spec.) care este încercuit de forțe armate.
6. (spec.) împrejmuit cu gard.
7. (fig.; despre substanțe, situații sau persoane) evitat.
8. (pop.; fig.) luat pe departe.
9. (înv. și pop.; despre locuri, țări, ape etc.) străbătut în lung și în lat.

Sinonime: 4: încercuit, 5: asediat, 6: îngrădit, 8: menajat

Etimologie

Din înconjura.

Definiții

1. forma de participiu trecut pentru înconjura.