Etimologia cuvântului „vioară”

Din italiană viola, dar derivarea nu este clară. Prezența lui r, care nu poate reprezenta decât un l latin, nu a fost explicată; motiv pentru care s-a crezut într-o derivare directă din latină *vῑvŭla (Meyer-Lübke apud Pușcariu 1903; Drăganu, Dacor., II, 623; confer REW 9357) sau într-o creație expresivă (Giuglea, Dacor., III, 594). Derivare din maghiară viola (Gáldi, Dict., 169) nu este mai probabilă, nici cea din neogreacă βιολί (violí) (Cihac, II, 711). Oricum, nu poate fi decât cuvânt relativ modern, ca și instrumentul pe care-l denumește; așa că suntem siliți să presupunem că r se datorează unei analogii, probabil cu vior < viu.