Etimologia cuvântului „prapur”

Origine îndoielnică. Poate din slavă (veche) praporŭ; dar istoria cuvântului nu este clară (din neogreacă φλάμβουρον (plábouron), după Miklosich, Fremdw., 119, ipoteză improbabilă; din slavă peró „pană”, pariti „a zbura”, după Vasmer, II, 425, soluție puțin convingătoare). S-ar putea porni de la greacă πρατίς (pratís, „diafragmă”) (Diculescu, Elementele, 476), al cărui rezultat român *prap, ar da pluralul prapuri, învechit prapure; în acest caz ar trebui să se admită că slavă este împrumut din română.