Etimologia cuvântului „marulă”

Din turcă marul, parțial prin mijlocirea neogreacă μαρούλιον (maroúlion), μαρούλι (maroúli) (Șeineanu, II, 250; Meyer 260; Meyer, Neugr. St., III, 42; Berneker, II, 21; Lokotsch 1430; Ronzevalle 156). Se consideră că-i vorba de un cuvânt de origine greacă άμαρούλιον (ámaroúlion); dar există și în cumană marul („lăptucă”) (Kuun 126), astfel că ar trebui să fie cuvânt turcic.