Etimologia cuvântului „colac”

Din slavă (veche) kolačĩ, de la kolo („roată”) (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 67; Conev 66); confer bulgară колач (kolač), sârbo-croată kolač, rusă калач (kalač). Rezultatul normal, *colaci, pluralul colaci, a dus la formarea unui singular analogic (DAR). Este inutilă, prin urmare, ipoteza lui Diculescu, Elementele, 473, bazată pe greacă *ϰόλλαξ (kóllax), în loc de ϰολλιξ (kollix). Cuvîntul român a intrat în mai multe limbi, uneori împreună cu alte derivări, bazate pe fonetismul slav: turcă kolak (față de kulaç), albaneză kuljatš (față de kaljač), bulgară kolak, maghiară kalák („bacșiș”) (față de kalács), confer Berneker 541 și DAR.