Etimologia cuvântului „ciupit”

Origine incertă. Poate formație indigenă; confer ciup. Se consideră de obicei derivat de la sârbo-croată čupati („a ciupi, a smulge”), și acesta din albaneză tšupis („a ciuguli”) (Cihac, II, 50; Pușcariu, Lr., 265; DAR; confer Conev 96; Rosetti, II, 114), însă exemplele străine s-ar putea multiplica (bulgară чупя (čupja, „a rupe”), čupkam („a ciuguli”), maghiară csipni („a ciupi”)), probabil datorită rădăcinii expresive comune.