Etimologia cuvântului „cing”

Din latină cĩngĕre (Pușcariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); confer italiană (in)cingere, provensală (en)cenher, franceză (en)ceindre, spaniolă ceñir, catalană cenyir, portugheză cingir; confer și chingă. În română este cuvânt învechit, astăzi înlocuit de variante, care în general se explică pornindu-se de la latină incĩngĕre, confer portugheză incingir, dar care ar putea fi și compunere internă a română. Uneori se confundă cu încinge „a înfierbânta”.