Etimologia cuvântului „cârpit”

Din slavă (veche) krupiti („a petici”), contaminat cu slavă krĕpiti („a întări”), de la krĕpŭ („tare”). Pentru sensul de „a pălmui”, provine din latină *colapῑre, din greacă ϰολαπίζω (kolapízo). Familia lui colaphus, bine reprezentată în limbile romanice, a dispărut din română (confer REW 2034); această pierdere „importantă” după Pușcariu, Lr., 259, ajunge totală, dată fiind confuzia acestui unic rezultat român, cu a cârpi („a petici”); confer calabreză curpire („a bate, a lovi”), italiană colpire. DAR explică acest cuvânt român prin asemănarea cu acțiunea de a astupa găurile dintr-un perete prin mortarul care se lipește, când este aruncat cu putere.