← urma (toate sensurile)

Definiția cuvântului „urma”

urma — verb

  1. (v.tranz. și intranz.) a merge în urma cuiva; (p.ext.) a pleca împreună cu cineva, a însoți.
  2. (v.tranz.) a fi alături de cineva (într-o acțiune).
  3. (v.tranz.) a merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat.
  4. (v.tranz. și intranz.) a respecta o anumită indicație primită, a se conduce după..., a proceda conform cu...; a se conforma.
  5. (v.tranz. și intranz.) a frecventa o formă de învățământ.
  6. (v.tranz. și intranz.) a veni, în timp, după cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda.
  7. (v.intranz.) a succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva.
  8. (v.intranz.) a-și avea locul după cineva sau ceva într-o ierarhie.
  9. (v.tranz. și intranz.) a duce mai departe un lucru început; a continua.
  10. (v.tranz. și intranz.) (spec.) a continua vorba începută, textul început; a spune sau a scrie mai departe.
  11. (v.intranz.) a avea loc, a se produce, a se îndeplini (după...).
  12. (v.intranz.) a rezulta, a însemna.
  13. (v.tranz.) (cu valoare de semiauxiliar) a trebui, a fi nevoie.

urma — substantiv

  1. semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc.
  2. punct sau stadiu final; sfârșit.
  3. (înv.) urmare, consecință, rezultat.
  4. (mat.) punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață.
  5. dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață.