(adesea repetat) cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocănitură într-un obiect sau într-un material tare.
toc — substantiv
cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.).
(spec.) (rar) teacă de sabie.
unealtă de scris cu cerneală făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei.
cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile.
porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului.
toc — verb
(v.tranz.) a tăia în bucăți foarte mărunte.
(v.tranz.) (fig.) (fam.) a cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi.
(v.tranz.) a duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească.
(v.intranz. și tranz.) a bate, a ciocăni, a lovi.
(v.intranz. și tranz.) (fig.) a flecări, a sporovăi.
(v.intranz.) a bate toaca.
(v.intranz.) (despre o armă) a bubui la intervale dese; a păcăni.
(v.intranz.) (despre păsări) a produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului.
toc — interjecție
(fam.) cuvânt care imită zgomotul produs de un sărut sau de supt.