epitet dat divinității, considerată ca întruchipând suprema perfecțiune și puritate.
epitet dat celor sanctificați de biserică.
(rar; despre oameni) care duce o viață curată și cucernică.
care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin.
care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat.
(pop.) epitet dat unor elemente ale naturii.
epitet dat zilelor săptămânii.
desăvârșit, perfect, infailibil.
(substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) strașnic, zdravăn.
sfânt — substantiv
persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către biserică.
om care duce o viață curată și cucernică.
sfânt — substantiv
veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în țările românești la începutul sec. xIX; sorcovăț; (p.gener.) monedă măruntă, ban, para.