Definiția cuvântului „rătăcit”

rătăcit — verb

(v.refl.) a pierde drumul, a greși direcția, a nu mai ști unde se află.
a se pierde de cineva.
(v.intranz.) a umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă.
(v.intranz.) a pribegi, a hoinări, a colinda.
(v.refl.) a se așeza într-un loc străin.
(v.tranz.) a nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva.
(v.refl.) a ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle.
forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru rătăci.

care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat.
(fig.) care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată.
(fig.) (despre ochi, privire) care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență.
care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit.