(v.tranz.) a acoperi suprafața unui element de construcție, a unui obiect etc. cu un strat de material de altă natură, pentru a-l proteja, pentru a-i înfrumuseța aspectul etc.
(v.tranz.) (la jocul de rugbi) a opri un jucător să pătrundă spre poarta adversă, imobilizându-l cu mâinile.
(v.tranz.) (livr.) a părăsi, a abandona.
placa — substantiv
(de obicei urmat de determinări care indică materia) bucată de material cu fețele plane și cu o grosime uniformă și mult mai mică decât celelalte două dimensiuni.
disc de ebonită pe care se imprimă vibrațiile vocii sau ale unui instrument muzical, spre a fi apoi reproduse cu ajutorul gramofonului, al patefonului, al pick-up-ului.
(înv.) tăbliță de ardezie pe care învățau să scrie școlarii începători.
(tipogr.) foaie de metal pe care se imprimă literele.
(med.) proteză dentară mobilă.
placa — verb
forma de persoana a III-a singular la conjunctiv prezent pentru plăcea.
forma de persoana a III-a plural la conjunctiv prezent pentru plăcea.