organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire.
sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai.
(alternativ:)mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat după anumite legi gramaticale și având o structură fonetică specifică.
limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie.
mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane, în special unui scriitor.
totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente.
(înv. și reg.) vorbă, cuvânt; grai, glas.
(înv.) prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice.
(înv. și arh.) comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune.
nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba:
bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune.
fiecare dintre arătătoarele ceasornicului.
pendulul unui orologiu.
obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător.
bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul.
lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc.
flacără de formă alungită.
fâșie de lumină care străbate întunericul.
fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc.
deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit.
limbii — substantiv
forma de genitiv-dativ singular articulat pentru limbă.