(v.tranz.) a-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare împrejurarile, urmările etc.; a discerne, a chibzui.
(v.tranz.) a aprecia, a prețui, a califica.
a considera, a socoti drept...
(v.tranz. și refl.) (recipr.) a (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra.
(v.tranz.) a examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu.
(v.refl. recipr.) a fi în proces, în litigiu cu cineva.
forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru judeca.
judecată — substantiv
facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire.
părere, idee, socoteală.
formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva.
acțiunea de a judeca; dezbatere judiciară; proces, județ; soluție dată într-un litigiu.