(v.tranz.) (mil.) a da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei.
a porunci, a ordona.
a da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar.
a solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum.
comanda — substantiv
forma de singular articulat pentru comandă.
comanda — verb
(v.tranz.) (pop.) a sacrifica.
(v.tranz.) (înv.) a face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând.
comanda — substantiv
acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă.
funcție de conducere a unei unități militare.
exercitare a funcției de comandant.
operație manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic.
(concr.) ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic.
construcția cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei.
frânghie subțire folosită la înfășurarea capătului unei parâme.
cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu.