Definiția cuvântului „coltul”

coltul — substantiv

punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri.
fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri.
porțiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsă între extremitățile reunite ale laturilor lui.
(în publicistică) rubrică rezervată unei anumite specialități.
margine, extremitate.
porțiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremitățile reunite ale pereților.
loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș.
dinte al animalelor (p.ext. și al oamenilor), în special caninul.
fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă.
fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemănătoare.
fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă.
vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc.
vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc.
fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă.
șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple.